Chirurgia glaucomului - tehnica, complicatii si recomandari postoperatorii

Chirurgia glaucomului – tehnica operatorie

Apasati aici pentru a viziona documentarul

© Eyemaginations, Inc.





Operatia de glaucom e indicata, in principiu, cand tratamentul medicamentos nu mai e suficient, astfel incat tensiunea oculara ramane crescuta sau creste si mai mult, in ciuda unui tratament adecvat bine efectuat.

De asemenea, se recomanda interventia chirurgicala (trabeculoplastie laser, la inceput, eventual urmata de trabeculectomie) si in situatii in care tensiunea oculara nu e semnificativ crescuta, dar sunt alterari, in timp, ale campului vizual sau/si ale tomografiei de nerv optic.

Operatia de glaucom se efectueaza sub anestezie locala, in ambulator si consta in efectuarea unui “orificiu” in zona trabeculului ocular, care sa permita scurgerea suplimentara a umorului apos din camera anterioara a ochiului, scazand astfel presiunea intraoculara.
  • In mod clasic, acest orificiu consta in eliminarea unei parti mai mari de tesut (trabecul), de unde si denumirea operatiei de: Trabeculectomie.
  • Tehnica moderna de operare a glaucomului, practicata si in clinica noastra, consta in implantarea unui mic instrument cu rol de drenaj al umorului apos, numit Sunt Ex-Press. Aceasta operatie e mult mai putin traumatizanta decat precedenta, cu reactii inflamatorii minime postoperatorii si cu vindecare mai rapida.

Ambele operatii presupun realizarea unui volet scleral de protectie, care se sutureaza cu fire foarte fine, care pot jena 2-3 zile postoperator.

Exista si operatii de glaucom nefiltrante, in care “orificiul” nu comunica direct cu spatiul subconjunctival, precum si alte interventii pentru cazuri speciale: goniotomii in glaucomul congenital sau implante de valve in glaucomul refractar la alte terapii.


Chirurgia glaucomului - complicatii

Interventiile chirurgicale pot avea complicatii intra- si postoperatorii:
  • Tratamentele Laser (trabeculoplastii, iridotomii) pot determina reactii inflamatorii locale trecatoare, cu cresterea pasagera a tensiunii oculare - pot fi prevenite printr-un tratament cu picaturi postoperatorii
  • Interventiile chirurgicale (trabeculectomia, implantarea suntului ExPress) pot avea urmatoarele complicatii:
    • senzatie de corp strain, datorita firelor de sutura - dispare, de obicei, relativ repede
    • inrosirea ochiului, datorita injectiilor de anestezie - nu e grava, trecand spontan in 10-14 zile
    • infectia postoperatorie, posibila dupa orice operatie oculara, poate fi uneori foarte grava (endoftalmita, care sa necesite o noua interventie chirurgicala)
    • hipotonie postoperatorie (scaderea exagerata a tensiunii oculare), mergand pana la decolarea hemoragica de coroida; apare precoce dupa operatie, dar de obicei este trecatoare, disparand dupa 2 sapt - 2 luni
    • hipertonie postoperatorie (cresterea tensiunii oculare); poate aparea relativ precoce (2-6 saptamani dupa operatie) sau tardiv, dupa luni sau ani de la operatie.

Se poate trata in functie de cauza, precum si prin adaugarea de picaturi anti-glaucomatoase; uneori, poate fi nevoie de o noua interventie chirurgicala - doar oftalmologul poate stabili conduita terapeutica in aceste cazuri

 

Chirurgia glaucomului – recomandari postoperatorii

Postoperator, se scoate pansamentul din prima zi, acesta nemaifiind necesar decat seara, la culcare, pentru ca pacientul sa nu se loveasca din greseala in timpul somnului.

Tratamentul postoperator consta in instilatii de picaturi cu midriatice (ceea ce tulbura vederea pentru cateva zile), antibiotice si cortizon. In principiu, nu mai e nevoie de picaturi hipotensoare in ochiul operat.

Trebuie evitate apasarile si loviturile, chiar minime, in zona ochiului, precum si eforturile fizice mari.

Pacientul va veni la control dupa cum ii recomanda medicul oftalmolog.

Uneori e nevoie de scoaterea firului de pe conjunctiva, alteori de mici interventii de ajustare a firelor sau de refacere a camerei anterioare. Toate acestea vor fi explicate de catre chirurgul oftalmolog, care va si efectua aceste mici manevre chirurgicale.