Palmares international
Experienta specialistilor de la Oculus - model international de referinta
A devenit o traditie internationala ca specialistii Oculus faca prezentari ale tehnicilor originale pe care le aplică în mod curent în clinica, precum şi demonstraţii live, operând pacienţi cu afectiuni oftalmologice foarte grave, în faţa elitei medicale internaţionale.
Iata cateva repere recente care atesta recunoasterea performantelor si expertizei dr. Cristian si Ozana Moraru, singurii medici oftalmologi invitati sa sustina sesiuni de chirurgie live la cele mai reputate manifestări medicale în domeniu, pe plan international:
- Bucureşti, 16 noiembrie 2011 – O echipă de chirurgi oftalmologi români formată din dr. Cristian și Ozana Moraru, de la Centrul oftalmologic Oculus, a fost invitată să susţină o sesiune de prezentări ştiinţifice în cadrul celui mai mare congres oftalmologic internațional din Rusia, desfășurat săptămâna trecută. Contribuţia ştiinţifică a specialiștilor români a constituit unul dintre reperele de valoare ale evenimentului de la Moscova.
Congresul a fost organizat și găzduit de Clinica Feodorov, cel mai mare complex universitar și chirurgical pentru oftalmologie din lume. Aflat la a 20-a ediție, congresul a avut ca temă noutățile de ultimă oră în chirurgia cataractei și refractivă și a reunit participanți cu renume și palmares în domeniu din Rusia, SUA, Germania, Polonia, Franța, China, Coreea de Sud, Finlanda, Suedia, Brazilia, Scoția și România.
Dr. Ozana Moraru, primul doctor oftalmolog român nominalizat recent în Comitetul Director al ECSRS (European Cataract and Refractive Surgery), a susținut o sesiune de chirurgie live și prezentări de lucrări. Contribuția d-nei Moraru a constat în prezentarea a două lucrări: una pe tema celei mai moderne tehnici de facoemulsificare - "Microincisional cataract surgery" (MICS), pe o incizie de sub 1,6 mm, în cazurile cele mai dificile și complexe de cataractă (titlul lucrării: "1,6 mm phaco- technique in most complicated cataract cases"). Cea de a doua temă abordată a tratat cele mai moderne tipuri de cristaline artificiale, cele folosite în tehnica MICS și rezultatele lor funcționale.
De asemenea, d-na doctor Moraru a efectuat două operații de cataractă prin tehnica MICS, în sistem Live - menite să demonstreze practic această tehnică și caracteristicile sale, expusă mai întâi în teorie, prin lucrarea prezentată anterior, apoi prin diapozitive și filme video.
- Bucureşti, 29 septembrie 2011 – În perioada 16-21 septembrie 2011, întreaga echipă a Centrului oftalmologic Oculus a participat la Congresul ESCRS (European Cataract and Refractive Surgery) de la Viena, revenind în țară cu o performanță în premieră pentru medicina românească. Dr. Ozana Moraru, chirurg oftalmolog, a fost propusă pentru a face parte din Comitetul director al ESCRS, fiind prima dată când un specialist român este nominalizat pentru o funcție atât de înaltă în oftalmologia mondială.
Manifestare științifică de mare prestigiu a oftalmologiei mondiale dedicată chirurgiei refractive și a cataractei, care are loc în fiecare an în luna septembrie, în diferite orașe ale Europei, Congresul de la Viena a avut ca invitat anul acesta întregul colectiv de medici ai Centrul oftalmologic Oculus, inclusiv personalul de asistență medicală.
Dr. Ozana Moraru a fost moderator și comentator în cea mai importantă secțiune a Congresului, sesiunea de Chirurgie LIVE - sâmbătă, 17 septembrie 2011. În cadrul acestei sesiuni au fost prezentate cele mai noi instrumente de facilitare a operației de cataractă prin facoemulsificare în sistem torsional. Tot în această sesiune LIVE, elementul de noutate l-a constituit tratamentul viitorului pentru cataractă - Laserul Excimer.
Ceilalți medici ai Oculus au luat parte la cursuri și sesiuni practice de chirurgie, participarea lor la acest Congres continuând tradiția Oculus de a susține participarea medicilor săi la întâlnirile cu cel mai înalt grad de profesionalism și preocuparea pentru pregătirea lor continuă.
“Sunt onorată că am reușit această nominalizare de mare prestigiu pentru medicina românească. Este o recunoaștere a evoluției continue a oftalmologiei noastre din ultimii ani și a interesului manifestat constant de oftalmologia românească de a se alinia standardelor actuale, profesionale și logistice, ale medicinei de cel mai înalt nivel. Această recunoaștere mă obligă să mă autodepășesc în continuare și să confirm încrederea cu care am fost investită de cei mai reputați specialiști în domeniu”, a declarat dr. Ozana Moraru. Rezultatele nominalizării sale vor fi făcute publice în noiembrie 2011.
- Bucureşti, 10 iunie 2011 – O echipă formată din medicii chirurgi de elită ai Centrului oftalmologic Oculus, Ozana şi Cristian Moraru, a fost invitată recent să susţină o sesiune de lucrări ştiinţifice, în Arabia Saudită, în cadrul Conferinţei “Highlights in Ophthalmology” - o tradiţională şi influentă conferinţă a lumii oftalmologice arabe. La conferinţă au participat oftalmologi din Arabia Saudită, Egipt, Yemen, India, Pakistan, Siria, cei doi chirurgi oftalmologi români fiind singurii invitaţi din Europa la acest eveniment de referinţă ştiinţifică.
Temele dezbătute de cei doi reputaţi chirurgi români, doctor primar oftalmolog Cristian Moraru şi doctor specialist oftalmolog Ozana Moraru, au vizat evoluţiile de ultimă oră în domeniul chirurgiei cataractei şi al chirurgiei refractive, precum: facoemulsificarea în cazurile cele mai complicate, lentilele refractive Artisan în miopia avansată, chirurgia cataractei la ochii cu transplant de cornee, noi direcţii în chirurgia cataractei prin micro-incizie etc.
Expertiza profesională şi contribuţia ştiinţifică a doctorilor Ozana şi Cristian Moraru a constituit unul dintre reperele de valoare ale evenimentului din Arabia Saudită, la care aceştia sunt invitaţi permanent. - Turcia a gazduit in octombrie 2010, la Istanbul, conferinta internationala "Calitatea in chirurgia cataractei si chirurgia refractiva. O schimbare de paradigma", eveniment medical de talie mondiala, care a reunit aproximativ 400 de specialisti din 12 tari ale lumii cu mare traditie in domeniul oftalmologiei, printre care Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia, Rusia, SUA, precum si România. România a fost reprezentata de catre dr. Ozana Moraru, care a prezentat doua lucrari originale, de referinta pentru contributia practicii românesti la dezvoltarea chirurgiei oftalmologice mondiale: "Experienta proprie in implantarea Sunt-ului Ex-Press in operatia de glaucom" a inclus prezentarea unor video-operatii complexe, care presupun rezolvarea a trei afectiuni oculare - cataracta cu astigmatism mare si glaucom avansat - intr-o singura operatie combinata, accentul fiind pus pe folosirea unui implant in operatia de glaucom, tehnologie de ultima ora la nivel mondial. În cadrul celei de a doua lucrari, "Perle si trucuri in operatia de cataracta", dr. Ozana Moraru a prezentat tehnica si parametrii proprii pentru operatia de facoemulsificare in toate tipurile de cataracta intâlnite in practica curenta.
- Congresul ESCRS a avut loc la Paris, in luna septembrie 2010, aici participand, alaturi de Dr. Ozana si Cristian Moraru, alti oftalmologi ai clinicii: Dr. Mugur Frone, Dr. Corina Staicu, iar specialist in retina al clinicii, Dr. Simona Lica, aceasta din urma luand parte la lucrarile Congresului Euretina, care a avut loc tot la Paris, cateva zile inaintea ESCRS. Dr. Ozana Moraru a fost invitata ca moderator al binecunoscutei sesiuni de chirurgie LIVE, precum si sa prezinte o lucrare despre micile "trucuri" in chirurgia cataractei - lucrarea s-a numit: "Pearls and how to manage soft and hard nuclei". Dr. Cristian Moraru a fost, de asemenea, invitat sa prezinte in cadrul unui simpozion despre cazuri dificile de cataracta, o lucrare ampla care s-a numit: "Phacoemulsification in patients with redial keratotomies", lucrare extrem de bine primita de catre publicul auditor.
- In aprilie 2010, in Boston - SUA, a avut loc Congresul ASCRS, unde delegatia Oculus a fost reprezentata de Dr. Ozana si Cristian Moraru, Dr. Mugur Frone.
-
In martie 2010 Dr. Ozana si Cristian Moraru au fost invitati sa prezinte, in cadrul celei de-a treia sesiuni anuale a "Infinity Council Meeting" (Madrid - Spania), experienta lor in tehnicile moderne de operare a cataractei, problemele intalnite in cazurile mai dificile si modalitati de rezolvare a acestora. -
In Septembrie 2009, Dr. Ozana Moraru a fost invitata sa participe la cel mai mare congres european de cataracta si chirurgie refractiva ESCRS, care a avut loc la Barcelona - Spania. Dr. Ozana Moraru a fost unul din cei 5 chirurgi de talie mondiala care au realizat operatii de cataracta dupa cele mai noi standarde, transmise in direct in Auditorium, operatiile fiind vizionate de peste 4.000 de participanti, specialisti din intreaga lume. Delegatia Oculus a fost reprezentata de aproape toti oftalmologii Clinicii, precum si de o mare parte din asistente. - In Martie 2009, Dr. Ozana si Cristian Moraru au participat la reuniunea anuala a expertilor mondiali in perfectionarea tehnicii operatorii si a operatiilor de cataracta, la Nisa - Franta, iar mai tarziu, in mai 2009, tot in Nisa, la Congresul anual al specialistilor de retina, Euretina 2009.
- Septembrie 2008 a debutat cu Congresul ESCRS de la Berlin, unde Clinica Oculus a fost reprezentata de Dr. Ozana si Cristian Moraru (care au fost prezentatori in panelul sesiunii de chirurgie LIVE).
- La inceputul lunii mai 2008, Dr.Ozana si Cristian Moraru au participat la o noua sesiune de chirurgie LIVE, la Sofia - Bulgaria, unde au efectuat mai multe operatii de cataracta cu cele mai noi tehnici si au fost moderatorii unei mese rotunde pe tema ultimelor tipuri de cristaline artificiale lansate pe plan mondial.
- Luna aprilie 2008 a fost marcata de participarea a patru doctori din Clinica Oculus (Dr.Ozana Moraru, Dr. Cristian Moraru, Dr. Mugur Frone) la Congresul Societatii Americane de Cataracta si Chirurgie Refractiva - Chicago, U.S.A., unde au fost prezentate cele mai noi achizitii in domeniul chirurgiei cataractei si refractive.
-
In martie 2008, Dr. Ozana Moraru si Dr. Cristian Moraru au participat la Londra la un Simpozion, alaturi de alti opt experti internationali, cu tema chirurgia cataractei pe sistemul Torsional. In acest cadru restrans, fiecare din cei 10 chirurgi si-a prezentat propria experienta in domeniu, dupa care s-a elaborat un ghid care sa vina in ajutorul chirurgilor oftalmologi pentru obtinerea celor mai bune rezultate cu aceasta tehnica. - La inceputul lui 2008, o data cu sustinerea unei noi sesiuni de chirurgie LIVE in Clinica Oculus, la care s-au efectuat 10 operatii de chirurgie a cataractei de catre Dr.Cristian Moraru, Dr.Ozana Moraru si alti trei chirurgi renumiti din Europa, s-a lansat pentru prima oara in Romania un nou si sofisticat aparat de facoemulsificare, Stellaris - Bausch&Lomb, ce permite operatia de cataracta pe incizie de 1,5 mm in conditii de maxima siguranta pentru evoluia intra- si postoperatorie.
- Ca o continuitate a succesului inregistrat la sesiunile de chirurgie LIVE din tara si din strainatate, Dr. Ozana Moraru a fost invitata si a participat si la Congresul Societatii Europene de Cataracta si Chirurgie Refractiva - Stockholm, Suedia - in septembrie 2007, tot la o sesiune de interventii chirurgicale in direct, avand un auditoriu de peste 2.000 de oftalmologi din intreaga lume.
- In mai 2007, Dr.Ozana Moraru a participat in Italia, la Universitatea din Verona, la o sesiune internationala de chirurgie LIVE, unde, alaturi de cei mai renumiti chirurgi la nivel mondial, a prezentat lucrari stiintifice si a operat in direct cateva cazuri de cataracta, in fata unui auditoriu de aprox.500 de oftalmologi din intreaga Europa. Invitatia a venit ca urmare a succesului profesional de care Dr. Ozana Moraru s-a bucurat cu un an inainte, cand , cu ocazia unei sesiuni similare de chirurgie LIVE la Universitatea din Siena - Italia, a efectuat in direct cateva operatii de cataracta prin noua tehnologie Ozil-Torsional.
- Tot in luna aprilie, ca urmare a excelentei primiri de care s-au bucurat lucrarile prezentate la Congresul Societatii Europene de Cataracta si Chirurgie Refractiva (ESCRS) - Londra, septembrie 2006 - Dr. Ozana Moraru a fost invitata si in 2007 la cel mai important Congres de Cataracta si Chirurgie Refractiva din Statele Unite ale Americii (ASCRS), la San Diego, sa prezinte experienta personala in cazurile foarte dificile de operatii de cataracta.
-
In aprilie 2007, Dr. Cristian Moraru a participat la Frankfurt - Germania la simpozionul international cu tema: "Cristalinele multifocale Restor", unde a prezentat o lucrare ce sintetizeaza experienta clinicii OCULUS in folosirea acestui tip de cristalin in cazuri speciale de cataracta si chirurgie refractiva.








